Dragă Maria, te aștept la hotelul ,,Aurora” din Mamaia!

Dragă Maria,

            Am primit scrisoarea ta și mă bucur că iarna aceasta, atât de capricioasă, ai decis că trebuie să schimbi, pe cât posibil, lucrurile nefuncționale din viața ta. Cu toții ne dorim o viață fericită, împlinită, fără provocări dureroase. Tu ai fost o curajoasă, pentru că ai renunțat la comoditate și te-ai avântat spre noi experiențe. Ai fost atât de sinceră cu tine, încât ți-ai putut auzi glasul interior și, astfel, ai ales drumul care ți se potrivește cel mai bine.

            În legătură cu planurile mele de vacanță, îți pot spune că m-am hotărât să merg la mare, în luna iunie, înainte de începerea vacanței elevilor. Știu că o să spui, de ce la începutul lunii iunie, ce faci dacă apa mării este rece? M-am gândit la asta, așa că dintre ofertele hotelurilor de pe litoral am căutat un hotel cu piscină care să fie aproape de plajă. Câștigătorul a fost Hotelul Aurora Mamaia, situat la 25 m de plajă. Îmi place că acest hotel este amplasat în sudul stațiunii, aproape de Satul de Vacanță, de Telegondolă și de Aqua Magic. De fapt, nici nu am nevoie de Aqua Magic, piscina hotelului având dotări moderne și un design prietenos. Apa este încălzită cu panouri solare, iar la barul piscinei, am văzut (din pozele clienților acestui hotel) că se servesc cocktail-uri cu un aspect demn de Caraibe.

piscina hotel Aurora Mamaia

            Inițial, m-am gândit că ar fi bine să îmi aleg cazare cu demipensiune, pentru că restaurantul hotelului este notat cu 4,4 din cinci stele, pe contul de facebook. Cum însă am de gând să explorez și orașul Constanța, aflat în apropiere, am decis să mă limitez doar la micul dejun. Oferta este variată, așa cum poți vedea din colajul de mai jos.

mic dejunSursa

         Camerele sunt mici, ca ale tuturor hotelurilor de pe litoral construite în perioada de dinainte de 1989, însă design-ul interior este cochet și multifuncțional. Nu o să duc lipsă de nimic și, mai ales, nu o să mă enervez că nu am conexiune bună la Internet. Hotelul Aurora Mamaia este amplasat perpendicular față de plajă, panorama asupra mării fiind nelipsită, indiferent de camera în care voi fi cazată.

camera Hotel

            Am fost de atâtea ori pe litoralul românesc și niciodată nu am acordat atenție orașului Constanța. Am vizitat câteva dintre obiectivele turistice din Constanța, însă nu am valorizat importanța istorică a acestui oraș. Lunile trecute, am stat mai mult pe acasă și am citit mai mult decât de obicei. O colegă mi-a împrumutat cartea ,,Dumnezeu s-a nãscut în exil” scrisă de Vintilã Horia și, din clipa în care am început să o citesc, nu m-am mai putut opri. Să-ți spun drept, nici nu știam de acest autor! În această carte, Horia Vintilă îl prezintă pe Ovidiu care, însingurat și exilat la Tomis, încearcă să își ducă traiul și să se adapteze la această lume nouă și barbară pentru el. Mi-au plăcut atât de mult fragmentele în care descria Tomisul de acum 2000 de ani, încât mi-a fost ușor să îmi imaginez cum arăta acest oraș în antichitate. Mi-am spus că ar fi păcat dacă nu aș încerca să văd și să simt Tomisul de astăzi, presărat cu vestigiile istorice antice de ieri. Și pentru că sunt o novice în ale istoriei, voi vizita Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, în fața căruia stă de pază statuia lui Ovidiu. Aș vrea să văd ,,șarpele Glykon”, o piesă unică în lume, ce reprezintă o zeitate din perioada romană, grupul statuar ,,Fortuna cu Pontus”- divinități protectoare ale portului și cetății Tomis, precum și tot ceea ce oferă acest muzeu atât de valoros pentru istoria noastră. Mă voi îndrepta apoi către Parcul arheologic, situat între Primăria Constanța și bulevardul Ferdinand, pentru a experimenta o lecție de istorie în aer liber, împreună cu Diana Slav, ghid local voluntar, distins în 2016 și 2017 cu Certificatul de Excelență Trip Advisor. Voi schimba apoi registrul și mă voi aventura pe mare fie cu barca, fie cu un velier, ca să am parte și de puțină adrenalină.

            Îmi amintesc cu nostalgie de vacanța noastră la mare, din anii studenției, de nopțile în care stăteam pe plajă, priveam marea și ne imaginam cum va fi viața noastră peste douăzeci de ani. Ce-ai zice dacă ai veni cu mine în această minivacanță, ca să ne bucurăm de prietenia noastră atât de lungă și ca să ne imaginăm ……cum va fi peste alți douăzeci de ani! Și ca să te conving, îți spun că, pe lângă semnificația geografică, aurora înseamnă și ,,începutul unei epoci, al unei acţiuni”.

Acest articol a fost scris pentru competiția Spring SuperBlog 2018.