Insula Speranței, New York

         Astăzi se împlinesc șaizeci și patru de ani de când insula Ellis a fost închisă (12.11.1954) de către autoritățile americane pentru imigrație și mă gândesc că istoria acesteia a fost atât de interesantă, încât merită să vă povestesc câteva lucruri mai mult sau mai puțin cunoscute. Statuia Libertății a fost unul dintre obiectivele turistice pe care nu am dorit să îl ratez în timpul vacanței mele la New York. Atunci când am cumpărat bilet am constatat că era inclusă și o oprire facultativă la insula Ellis, așa că am ales să o vizitez. A fost una dintre cele mai bune alegeri pe care le-am făcut!  Și pentru a înțelege mai bine de ce ce este cu această insulă interesantă am să încep cu istoria sa.

            În anul 1630 indienii o numeau ,,insula pescărușilor”, deoarece era populată numai de către aceștia, iar olandezii ,,insula stridiilor”. În timpul revoluției americane insula a fost cumpărată de către Samuel Ellis, un comerciant newyorkez care avea aici o tavernă, frecventată mai ales de către pescari. În anul 1808, acesta a vândut-o statului New York, iar la sfârșitul anului, guvernul federal a cumpărat-o cu 10.000 $, pentru ca în 1892 să devină prima stație federală pentru imigrare. Puțini oameni știu că, începând cu anul 1925, aici a fost un centru de detenție pentru cei suspectați a fi comuniști sau indezirabili. Actualul muzeu a fost deschis în anul 1990 și primește anual trei milioane de vizitatori.

           Poveștile imigranților abia sosiți pe  insulă  cu speranța unui viitor mai bun sunt prezentate   obiectiv.  Cei mai mulți reușeau, pentru alții însă insula Ellis a fost ultima lor destinație pe acest pământ. Se spune că aici au murit circa 3500 de imigranți, dintre care 1400 erau copii. Istoviți, înfometați, bolnavi, acești oameni  nu  au  încetat să  spere și, de aceea, insula Ellis a devenit  ,,insula speranței”. În muzeu, oameni de diferite naționalități studiau hărțile și citeau informațiile prezentate. Când vorbim despre ,,visul american” avem în minte doar experiențele de succes însă poate nu realizăm că pentru mulți alții acesta a fost o himeră. Muzeul este structurat în așa fel încât să rezonezi cu evenimentele și experiențele celor din trecut. Introspecția, problematizarea, studiul de caz sunt utilizate pe scară largă și poate de aceea acest muzeu are succes.  De asemenea,  am fost impresionată de ,,Sala Bagajelor” și de ,,Sala Mare”. Emigranții își lăsau bagajele și mergeau în ,,Sala Mare” pentru consultul medical. Acesta era foarte riguros și au fost situații în care unele familii se destrămau, deoarece în lungul drum pe mare copiii sau adulții se îmbolnăveau. Condițiile de transport, pe vapor, la clasele a III-a și a IV-a erau îngrozitoare. Toți bolnavii erau duși la spital, unde erau îngrijiți. Mi-a plăcut și pentru că aceste povești triste erau contrabalansate de poveștile de succes. Am aflat astfel că primul emigrant care a pășit pe insula Ellis a fost Annie Moore, o fetiță venită din Irlanda, împreună cu fratele ei pentru a li se alătura părinților lor stabiliți în New York. Nu în ultimul rând, insula Ellis oferă priveliști superbe către New York.

       Vă doresc să o vizitați și să descoperiți și  alte lucruri interesante!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s