Liechtensteinklamm

            De mii de ani, râul Großarler Ache a tăiat din ce în ce mai adânc, în calcare, chei spectaculoase. Pereții verticali, apa vijelioasă, marmitele de eroziune și vegetația suspendată deasupra cheilor creează un peisaj incredibil de frumos. Din loc în loc, râul și-a croit drum prin spații atât de înguste, încât lumina abia pătrunde. Acestea sunt cheile Liechtensteinklamm! Klamm însemnă chei în limba germană. Am aflat despre ele de la Peter, gazda noastră, care într-o iarnă, pe când eram la schi în Alpendorf, ne-a povestit cât de minunată este această zona și vara.

            – Oare de ce aceste chei au numele unei țări? m-am întrebat. Am aflat că, în 1875, Prințul Johann al II-lea de Liechtenstein, a donat 600 de guldeni pentru ca această minune a naturii să fie accesibilă publicului larg. Amenajarea cheilor a fost un succes, în primul an (1876) fiind vizitate de circa 12.000 de persoane. De atunci, circa 10 milioane de turiști din toată lumea s-au bucurat de peisajul spectaculos al acestora, iar numele prințului a fost dat acestor chei, în semn de mulțumire pentru generozitatea sa.

            Cheile Liechtenstein au o lungime de circa 4 kilometri, din care primul kilometru este amenajat pentru vizitare. Pereții verticali au o înălțime de circa 300 m, iar din loc în loc sunt atât de apropiați, încât ai senzația că vin peste tine. Traseul, bine amenajat, se termină cu o cascadă ce poate fi admirată în toată splendoarea sa, deoarece cheile se lărgesc considerabil în dreptul ei.

            Și cum farmecul unui loc este dat de legende, cea mai cunoscută este despre un fierar ce avea o fată infirmă. Acesta a căzut la învoială cu diavolul, care în schimbul fetei îi aducea fierarului la ușă, izvorul râului Gastein, înainte de cântatul cocoșilor. Soția fierarului a aflat de învoială și, pentru a-și scăpa fata, a luat un cocoș și l-a băgat în apa rece a fântânii din curte, înainte de ivirea zorilor. Speriat, cocoșul a început să cânte, iar diavolul realizând că a pierdut, a aruncat apa în chei, pentru ca nimeni să nu mai ajungă aici.

            Am vizitat cheile la apusul soarelui, iar lumina slabă și lipsa unui aparat foto performant au fost  impedimentele în realizarea unor poze reușite. De aceea, vă invit să accesați adresa pentru a vedea de ce trebuie să ajungeți aici.

Bine de știut

  • Cheile sunt situate în apropierea localității St. Johann im Pongau. Drumul se oprește într-o zonă cu circa 1 km de parcări. Harta aici 
  • Biletele de intrare se plătesc doar cash. Nu există ATM!
  • Lângă casa de bilete sunt două restaurante, o cafenea și un magazin cu suveniruri.
  • Iarna, aceste chei sunt închise, deoarece căderile de pietre sunt frecvente. De altfel, cheile au fost închise în anul 2017, așa că accesați adresa, ca să vă informați în timp real.
  • În apropiere, domeniul schiabil Alpendorf devine vara un mare loc de joacă pentru copii, în ,,Țara Geisterberg”. În plus, zona este amenajată pentru cicloturism și pentru drumeții montane.
  • Castelul și lacul Goldegg sunt situate la 15 km de chei.

 

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s